Azi, o poveste scurta cu si despre porumbei.
Spre deosebire de mine, bunica-mea are o bucatarie maare mare. Si ca si cand asta nu era suficient, mai are si o debara langa bucatarie, debara care la randul ei are un gemulet mic mic, dar suficient cat sa adaposteasca la nevoie o familie de porumbei. Cu plasa. Geamul.
Bunica-mea n-ar avea nimic impotriva porumbeilor, daca ar fi muti si s-ar duce pe alte pervaze sa isi faca nevoile. Tinand cont, insa, ca nu i-a dresat nimeni in directia asta…
Ca atare, bunica-mea a luat masuri. Sprijinita de cosul centralei din debara, acum ceva vreme se lafaia o boata, cu care ii gonea cand si cand pe vandalii inaripati. Totul pana intr-o zi, cand boata a disparut in cel mai misterios mod posibil… iar nevinovatii porumbei gangureau de zor pe pervazul geamului.
La o privire mai atenta, s-a putut observa o gaura ceva mai mare in plasa de la geam… si boata, zacand inconstienta jos in gradina.
Sa mai zica cineva ca porumbeii au creier de… gaina!!
Bits of me... 
Pe mine ma distreaza la nebunie porumbeii. Cei mai frumosi sunt cei din Piata Victoriei, pe cand cei din Complexul Studentesc sunt mai libertini si mari fani ai produselor fast-food. 🙂
Aia din Complex au atata grasime pe pene incat mi-e si mila de ei…
Uneori pot deveni o pacoste dar in general sunt simpatici.