Azi am vazut pe strada un nene care semana cu tata. Se mai intampla uneori. Poate mai des in ultima vreme, dar poate e si mintea mea, tragandu-ma de maneca discret ca se apropie „aniversarea”. Si odata cu ea, discutiile despre „ce facem anul asta cu pomana”
Groaznic. Mai ales cand anumiti membri ai familiei sunt mai… traditionalisti, sa zicem.Bine ca nu stam la tara, ca pe acolo sunt tot felul de obiceiuri ciudate.
Sa trecem peste batistele si prosoapele ce se dau la prima pomana. La bunica-mea in sat, sa nu dai un rand intreg de haine dupa primul an te arunca direct in gura lumii, dar trecem si peste asta. Dar cand ajungem la a da de pomana o oaie, o capra sau diverse piese de mobilier… si musai peste mormant… ceva imi spune ca lucrurile s-au dus puuuutin cam prea departe.
Sunt multe chestii care inca de mica mi s-au parut ciudate. Si nu ma refer la oi si dulapuri. N-am inteles niciodata de ce unii refuza sa dea de pomana la necunoscuti. De ce e musai sa fie cunoscuti? Ca sa se duca vestea si sa nu cleveteasca lumea pe la colturi ca n-au dat nimic? O alta chestie pe care nu pot sa o inteleg e cum poti sa nu dai doi bani pe un om cat traieste, dar dupa ce moare… gata, schimbam placa, pomeni peste pomeni! Adica mort valoreaza mai mult decat viu?
Imi povestea bunica-mea zilele trecute despre un nepot de-al ei de frate care a facut o multime de datorii la prieteni si vecini, ca sa poata plati o pomana la care sa vina jumatate de sat. De ce era musai sa faca asta? Daca veneau doar oamenii de pe aceeasi strada, nu era oare suficient? Nu inteleg…
Si as mai avea cateva nedumeriri, dar e o seara prea frumoasa sa continui cu subiectul asta sinistru…
Bits of me... 