Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘intamplare’

Se facea ca era dimineata. Nu foarte dimineata, undeva in jur de ora noua. Se facea ca in loc sa dau snooze la alarma telefonului, am reusit sa o reprogramez in somn sa sune candva la noapte. Se facea ca m-am trezit brusc pe la opt si jumatate si dupa minute bune de alergatura buimaca prin casa, tocmai ma pregateam sa ies pe usa, cand ma opreste sora-mea:

„Auzi, suna alarma de pe bloc?”

„Nu!” ii raspuns eu hotarat, tragand usa dupa mine. In mintea mea, vacarmul de afara era rezultatul zecilor de claxoane ale masinilor blocate de obicei in trafic la ora aia.

Cand am ajuns la coltul blocului mi-am dat seama ca nu erau totusi claxoane. Chiar erau alarmele montate pe blocurile din cartier. Care au continuat sa urle neperturbate inca vreo 10 minute cel putin, pana am reusit sa gasesc un taxi si sa fug la lucru.

Recunosc ca m-am panicat putin. M-am uitat la cer, parea senin. Cutremur parca nu era si nici tzunami nu prea avea de unde sa vina. In mod ciudat, paream singura care se preocupa de alarma. Nimeni pe strada nu schita nici un gest ca ar observa macar ca suna, sau ca ar fi deranjat de galagie. Nimeni.

M-am panicat si mai tare in timp ce cautam cu disperare un taxi. Oare exista in familia noastra o boala rara si misterioasa care ne facem sa avem halucinatii auditive la unison? Taximetristul pe care l-am gasit in final mi-a sters temerile. Auzea si el alarma. Dupa ce a concluzionat ca „Doamna, razboiul n-a inceput si nici calamitati nu par sa fie”, taximetristul a inchis linistit geamurile si a dat muzica mai tare.

In capatul celalalt de lume, adica la lucru, nu se auzea nimic. Prin intrebari mestesugit plasate altor intarziati, mi-am dat seama ca in alte parti din oras domnea linistea. Suspect!

La ora la care va scriu, tacerea s-a asternut si peste cartierul meu. Eu raman cu nedumerirea: pentru cine sunau alarmele, Mitica?

O fi fost un exercitiu planuit in secret? (nu scria nimic prin ziare despre asa ceva).

Oare la mine in cartier suna alarmele in fiecare zi lucratoare la ora 9, dar eu fiind deja la lucru, nu mi-am dat seama? (asta ar explica si calmul vecinilor…).

Poate nu voi afla niciodata…

Read Full Post »

Ajunge taxiul in fata blocului si scot portofelul sa ma caut de bani. Arunc un ochi rapid spre ceas: 10.33lei. Bun, imi zic. Si-asa am doar de 10 si de 1 leu in portofel. Scot o bancnota rosie si una de 1 leu la care nici nu m-am mai uitat, pentru ca era indoita intr-un anume fel si o remarcasem cand am bagat-o in portofel. Am vrut special sa o dau pe aia, ca nu mi-o accepta automatul de cafea de la lucru.

Intind a 2-a bancnota, zic un „Multumesc, la revedere!” si deschid usa sa ies. Nici n-am apucat sa scot un picior, ca taximetristul ma striga:

– Stati asa, domnisoara, ca mai sunt 4 lei. Mi-ati dat 5!

Ma uit la el confuza.  Cum adica? Stiu sigur ca prima era de 10, ca doar m-am uitat la ea! Si a doua era de 1 leu, ca nici nu aveam altceva in portofel. Ii raspund:

– Sunteti sigur? Eu stiu ca v-am dat 1 leu. Cautati bancnota aia indoita si verficati.

Omul scoate bancnota indoita si mi-o arata: era intr-adevar de 5 lei. Iau restul, ii multumesc inca o data si cobor. Tot confuza. In urma mea aud:

– Nu va mirati, domnisoara. Daca erau banii munciti, era alta treaba. Dar asa, nu sunt banii mei si gata!

–-

La usa apartamentului mi-am adus aminte ca am primit 5 lei rest la pranz…

Read Full Post »

Azi, o poveste scurta cu si despre porumbei.

Spre deosebire de mine, bunica-mea are o bucatarie maare mare. Si ca si cand asta nu era suficient, mai are si o debara langa bucatarie, debara care la randul ei are un gemulet mic mic, dar suficient cat sa adaposteasca la nevoie o familie de porumbei. Cu plasa. Geamul.

Bunica-mea n-ar avea nimic impotriva porumbeilor, daca ar fi muti si s-ar duce pe alte pervaze sa isi faca nevoile.  Tinand cont, insa, ca nu i-a dresat nimeni in directia asta…

Ca atare, bunica-mea a luat masuri. Sprijinita de cosul centralei din debara, acum ceva vreme se lafaia o boata, cu care ii gonea cand si cand pe vandalii inaripati. Totul pana intr-o zi, cand boata a disparut in cel mai misterios mod posibil… iar nevinovatii porumbei gangureau de zor pe pervazul geamului.

La o privire mai atenta, s-a putut observa o gaura ceva mai mare in plasa de la geam… si boata, zacand inconstienta jos in gradina.

Sa mai zica cineva ca porumbeii au creier de… gaina!!

Read Full Post »

O intamplare trista

Ieri am fost martora la o intamplare putin neobisnuita, cel putin pentru mine.

Ca in fiecare zi, in jurul pranzului, dau o tura pe la „buticul cu fructe multe”, de la coltul cladirii in care lucrez. Clientii obisnuiti, pe langa colegii mei, sunt pensionarii veniti aici sa faca piata (recunosc, sunt mai mult legume decat fructe…).

Dupa ce mi-am luat ce aveam de luat, am iesit in strada, sa nu-i incurc pe ceilalti, pana isi termina si colega mea cumparaturile. Si am asistat la urmatoarea scena: un nene(in jur de 60 de ani) vroia sa cumpere niste mere. Asa ca si-a ales vreo 4 mere, le-a bagat intr-o plasa, a mai luat vreo 2 in mana si s-a asezat la coada. In timp ce astepta sa ii vina randul, a bagat cele 2 mere in buzunar. Pana sa ajunga la casa, a mai scos din plasa 2 si le-a bagat si pe acelea in buzunar. Ma uitam la el si eram curioasa ce are de gand sa faca (aveam de gand sa ii spun ceva daca iesea cu merele in buzunar). Nu eram sigura ce ar trebui sa simt: sa il dispretuiesc pentru gestul lui sau sa imi fie mila ca e pus in situatia de a fura niste mere de 2.5lei /kg. Dilema mea s-a rezolvat repede, cand nenea a ajuns la rand si a intins punga cu cele 2 mere la tanti ce cantarea. Aceasta l-a apostrofat sa scoata celelalte mere din buzunar si sa plece, ca nu vor sa ii vanda nimic. A intervenit si celalat angajat al buticului, care i-a repetat omului sa plece, ca deja de prea multe ori l-au prins furand si nu mai are ce sa caute la ei.

Partea ciudata e ca si proprietarii buticului, 2 cupluri din cate am observat eu (care sunt totodata si vanzatori, etc) sunt trecuti de 50, unii chiar 60 de ani, ca atare, in situatia de fata, sunt pensionari care fura de la alti… pensionari (vorbesc la plural pentru ca am mai observat cate o tanti care uita sa plateasca o legatura de patrunjel, sau care lua o mana de cirese si pleca cu ea…)

Ce sa mai zic? Nimic. E trist.

Read Full Post »

Cand vin din oras cu taxiul, tot timpul sunt cu gandul aiurea. De obicei mi se face somn sau ma apuca tot soiu de dileme existentiale, incat de multe ori chiar mi-as dori sa fie o cursa luuuuuunga, lunga.

In seara asta, pe cand ma lasasem furata de ganduri, numai ce-l aud pe sofer zicand ” O sa iti iau cu 3 lei mai putin, ca am luat-o gresit. Trebuia sa o iau pe la Bega, era mai scurt….”.

Si chiar mi-a luat mai putin cu 3 lei.

Cool 🙂

Read Full Post »